Îngheţată cu unt de arahide
Îngheţata e desertul preferat al tuturor în zilele caniculare. Dacă te-ai plictisit de sortimentele clasice, încearc-o pe aceasta!
Ingrediente
400 ml lapte integral
100 g ciocolată cu lapte
100 ml lapte condensat îndulcit (pentru prăjituri)
50 g zahăr
100 g unt de arahide
arahide, pentru decor
Pui laptele într-o cratiţă, la foc mic, şi adaugi ciocolata ruptă bucăţi. Ţii pe aragaz până se topeşte ciocolata, amesteci şi omogenizezi. Laşi la răcit, apoi acoperi vasul şi îl dai la frigider 30 de minute.
Într-un bol încăpător pui untul de arahide la temperatura camerei, laptele condensat, zahărul şi amestecul lichid din frigider. Mixezi până la omogenizare. Torni compoziţia într-o caserolă şi o dai la congelator până a doua zi. Serveşti îngheţata cu sosul preferat, decorată cu arahide.
FOTO SHUTTERSTOCK