Mâncărică de orez cu spanac şi bacon

Uşoară şi rapid de gătit, mâncărica de orez cu spanac şi bacon nu va rezista prea mult în farfurie.
Ingrediente
1 lingură ulei 3 ouă, bătute 250 g bacon, tăiat cubuleţe 450 g spanac 1 ceapă, tocată 2 căţei de usturoi, pisaţi 800 g orez fiert 3 linguri sos de soia ceapă verde tocată, după gust sare piper
Mod de preparare – Mâncărică de orez cu spanac şi bacon
Într-o tigaie, găteşti ouăle jumări în puţin ulei, apoi scoţi pe o farfurie. Rumeneşti baconul, până devine uşor crocant, apoi îl pui lângă ou. Căleşti spanacul câteva minute, până se înmoaie. Amesteci cu oul şi baconul.
În aceeaşi tigaie, sotezi usturoiul şi ceapa, apoi adaugi orezul şi amesteci în jur de 2 minute. Condimentezi cu sare şi piper, după gust. Combini cu sosul de soia. Dacă orezul ţi se pare prea uscat, îl poţi stropi cu puţină apă. La final, încorporezi amestecul de spanac şi bacon. Potriveşti de gust cu sare şi piper, dacă mai este nevoie. Serveşti cu ceapă verde.