Pară în aluat

Toamna este sezonul lor, aşa că nu ezita să prepari perele în desrturi care de care mai variate.
Ai nevoie de
› 3 pere tari ›200 ml vin roşu › 500 ml apă › 150 g zahăr tos › 1 baton scorţişoară › 50 g ciocolată amăruie › 50 g alune de pădure › 75 g unt topit › 3 foi de plăcintă
Speli perele, le tai codiţele (pe care le păstrezi), le cureţi de coajă şi le scoţi seminţele.
Pui la fiert vinul cu apa şi scorţişoara, iar când începe să fiarbă adaugi perele. Ai grijă ca ele să fie acoperite de lichid. Laşi până când se înmoaie. Opreşti focul şi le laşi să se răcească bine în vin.
Amesteci 50 g de unt topit cu ciocolata ruptă bucăţele şi cu alunele zdrobite. După ce omogenizezi bine ciocolata,
umpli cu ea perele răcite. Tai cele trei foi de plăcintă în bucăţi atât cât să cuprindă fiecare pară în parte. Le ungi
cu restul de unt, presari cu zahăr, înfăşori perele şi le pui codiţele păstrate. Repeţi până termini ingredientele.
Dacă vrei, din aluatul rămas poţi decupa frunzuliţe pe care să le lipeşti pe fiecare pară în parte.
Întinzi hârtie de copt într-o tavă şi aşezi perele.
Le coci la temperatură mare, aproximativ 20 de minute.