Paste cu măsline şi parmezan

Una dintre cele mai bune şi mai simple reţete de paste este cea cu măsline şi parmezan. Este gata în doar câteva minute şi va dispărea din farfurie în cel mai scurt timp.
De ce ai nevoie pentru paste
300 g paste, după preferinţe
1 linguriţă sare
70 ml ulei de măsline
6 căţei de usturoi
1 linguriţă ardei iuţi, zdrobiţi
70 g măsline naturale, feliate
70 g măsline verzi, feliate
pătrunjel
200 g parmezan ras
Cum se prepară pastele
Fierbi pastele în apă cu sare conform instrucţiunilor de pe ambalaj, apoi le dai deoparte, le scurgi, dar păstrezi 200 ml de apă în care au fiert.
Încingi uleiul de măsline şi rumeneşti câteva secunde căţeii de usturoi, apoi adaugi ardeiul iute şi mai ţii pe foc un minut. Torni apa păstrată de la paste şi laşi să fiarbă 4-5 minute până se evaporă o parte din sos. Pui pastele, măslinele şi omogenizezi. Înainte să serveşti, presari pătrunjel tocat şi parmezan ras.