Plăcintă cu ciuperci
Cu această reţetă dorim să-ţi aducem în farfurie savoarea şi gustul inegalabil ale unui preparat uşor şi săţios.
Ingrediente
Pentru aluat:
300 g făină
25 g drojdie proaspătă
10 linguri apă călduță
10 linguri ulei
1 praf de sare
Pentru umplutură:
1 ceapă mare
800 g ciuperci champignon proaspete
100 g morcov ras
2 dovlecei
3 linguri ulei
1 lingură făină
1 legătură mărar
sare
piper
Mod de preparare plăcintă cu ciuperci
Amesteci apa călduță cu uleiul, drojdia, praful de sare și făina până ce obții un aluat mai vârtos. Dai deoparte într-un castron acoperit cu folie de plastic.
Călești ceapa în ulei și adaugi morcovul, ciupercile tăiate mărunt, sare și piper după gust, iar la final pui făina dezlegată cu puțină apă. Când umplutura scade bine, o dai la răcit și apoi o amesteci cu mărarul tocat fin și cu dovleceii tăiați cubulețe.
Împarți aluatul în două, îl întinzi în formă rotundă și așezi o parte într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Torni amestecul cu ciuperci, uniformizezi și sigilezi cu jumătatea de cocă. Dai la cuptor circa 45 de minute sau până ce s-a rumenit bine.