Reţeta zilei de miercuri. Ciorbă de capete de şalăi, ca pe Clisura Dunării
Amicul meu severinean, etnologul Isidor Chicet, m-a dus într-o vară în ospeţie într-o casă de sârbi de pe malul Istrului, la Sviniţa. Până să intrăm în odaia cea bună, acasă la Milca Balaci, ne-am oprit câteva minute lângă smochinii care priveau lung înspre drumul care duce spre Cazane. Cu Milca Balaci am pornit o vorbă, cu reţete de dulceaţă de smochine, împărt㬺indu-i ce mai ştiam şi eu din drumurile mele greceşti. Dar nu ca să vorbim despre smochine ne-am dus noi până acolo. Mai degrabă voiam să aflăm o reţetă de peşte... "Am mâncat la Sviniţa, o dată, la nişte bătrâni, o ciorbă de cegă... Cu foarte multe roşii tăiate felii sau întregi, cu puţin orez şi cu bucăţi mari de cegă", îmi spunea Isidor Chicet. Ciorba de cegă se acreşte cu zeamă de murături, cu lămâie sau cu "piparcă" ("adică ardei iute, murat, tăiat feliuţe şi pus în ea").
Dar cum ciorbă de cegă nu era la masă, doar m ascultat reţeta, am notat-o şi am înghiţit în sec. În schimb, Milca Balaci, gazda cea vrednică, ne-a umplut farfuriile cu ciorbă de capete de şalău. Şi nu s-a lăsat mult îndemnată să îmi dea şi reţeta.
Ai trebuinţă de mai multe capete de şalău (curăţate de „urechi”), zarzavat - adică morcovi şi ardei, tocaţi mărunţel, un pic de mujdei de usturoi şi mentă proaspătă, sare, oţet.
