Rigatoni cu legume

Un fel de masă excelent, delicios şi rapid de preparat. Găteşte şi tu această reţetă de rigatoni cu legume, genială pentru masa de prânz de la birou.
Rigatoni cu legume
Ingrediente
- 200 g rigatoni sau alte paste scurte
- 2 dovlecei mici
- 15 roşii cherry
- 2 căţei usturoi
- 2 linguri ulei
- 2 linguri ulei măsline
- 2 fire cimbru proaspăt
- sare
- piper
Mod de preparare
1 Fierbi pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
2 Între timp, feliezi subţire dovleceii spălaţi şi îi tragi la tigaie, în ulei, 2 minute. Adaugi roşiile tăiate jumătăţi, usturoiul zdrobit şi condimentezi cu sare şi piper, după gust. După încă 2 minute, stingi focul.
3 Scurgi bine pastele, le amesteci cu legumele călite şi cu uleiul de măsline. Le decorezi cu frunzuliţe de cimbru.