Rulouri de vinete

rulouri de vinete jpg

Vânăta poate fi combinată cu brânzeturi, carne şi diverse alte legume, în mâncăruri savuroase, pentru întreaga familie.

Ingrediente

2 vinete mari

8-10 felii de șuncă

200 g brânză mozzarella

2 căței de usturoi

2 linguri ulei de măsline

3 linguri smântână

sare și piper, după gust

pătrunjel proaspăt

Mod de preparare

Tai vinetele felii subțiri pe lungime, presari puțină sare și le lași pe un prosop de bucătărie 15-20 de minute, pentru a elimina excesul de umiditate. Le clătești cu apă rece, le usuci cu grijă între două prosoape de bucătărie și le pui pe grătar.

Într-un castron, pui mozzarella și șunca, tăiate în bucăți mici, adaugi cățeii de usturoi mărunțiți, uleiul de măsline și smântâna. Condimentezi cu sare și piper, amesteci ingredientele până când obții o pastă omogenă.

Rulezi fiecare felie de vânătă umplută cu crema de brânză și șuncă, le prinzi cu scobitori, le decorezi cu pătrunjel, apoi le așezi pe un platou.