Rulouri sărate cu parmezan

Aceste rulouri sărate cu parmezan se vor transforma repede în unul din felurile tale de mâncare preferate.
De ce ai nevoie pentru rulouri sărate cu parmezan
Pentru rulouri
2 linguriţe drojdie uscată
1 lingură zahăr
200-250 ml lapte
600 g făină
3 linguri ulei
1 linguriţă sare
Pentru umplutură
200 g unt
1 linguriţă pudră de usturoi
2 linguri parmezan ras
pătrunjel
piper
50 g mozzarella rasă
Cum se prepară rulourile sărate cu parmezan
Dizolvi drojdia în puţin lapte cald împreună cu zahărul. Adaugi treptat făină, sare, laptele cald şi uleiul. Frămânţi până când obţii un aluat omogen, care nu se mai ţine de degete. Îl laşi să crească până când îşi dublează volumul.
Mixezi untul până când capătă o consistenţă cremoasă. Adaugi pătrunjelul tocat, pudra de usturoi, parmezanul, piperul. Laşi ingredientele să-şi combine aromele, timp în care ţii crema de unt la rece.
Dai drumul la cuptor şi tapetezi o tavă. Întinzi o foaie din aluat, pui o parte din crema de unt, o nivelezi, rulezi şi tai felii groase de aproximativ 2 -3 cm. Le aşezi în tavă, le ungi cu restul de unt şi presari mozzarella. Dai la rece 15 minute
Dai tava la cuptor până când se rumenesc uşor rulourile.
Sursa http://amandascookin.com