Supă cremă în dovleac

O supă fierbinte şi săţioasă, perfectă pentru vremea mohorâtă. Prezentarea în dovleacul copt o face spectaculoasă, deşi e foarte uşor de realizat.
Ingrediente
1 dovleac rotund (2 kg)
1 kg dovleac plăcintar
2 cartofi
2 cepe
4 linguri ulei de măsline
1 lingură unt
200 g smântână fermentată (20% grăsime)
200 ml smântână de gătit (20% grăsime)
sare
piper alb măcinat
fulgi de chili, opţional
Speli bine dovleacul rotund, îi tai un capac, apoi cureţi interiorul de seminţe. Presari un praf de sare, ungi pulpa dovleacului cu 2 linguri de ulei de măsline şi îl dai la cuptor, la foc mediu, până e copt.
Între timp, cureţi ceapa şi cartofii, le tai cuburi şi le pui la sotat în unt şi restul de ulei de măsline. După 5 minute, adaugi dovleacul plăcintar curăţat de coajă şi tăiat cuburi, torni apă cât să le acopere cu două degete, pui capacul şi fierbi 25-30 de minute, la foc mediu.
Condimentezi cu sare şi piper alb, după gust, torni ambele tipuri de smântână în oală şi pasezi supa cu un blender de mână. O transferi în dovleacul copt şi o serveşti fierbinte, cu smântână fermentată şi, dacă îţi place gustul picant, o decorezi cu fulgi de chili.
FOTO Shutterstock