Tort cu afine

shutterstock 1452678443 jpg jpeg

Nu ai cum să dai greş atunci când prepari deserturi cu fructe de pădure. Încearcă reţeta de tort cu afine!

Ingrediente

Pentru blat

  • 4 ouă
  • 100 g ciocolată neagră
  • 100 g unt
  • 150 g zahăr
  • 1 praf de sare
  • 200 g făină
  • 3 linguri cacao
  • 1 plic praf de copt

Pentru cremă

  • 600 g cremă de brânză
  • 300 g frişcă bătută
  • 300 g zahăr pudră
  • 1 esenţă de vanilie
  • 250 g afine
  • afine şi mure, pentru decor 

Mod de preparare 

Topeşti ciocolata împreună cu untul pe baie de aburi şi le laşi la răcorit. Mixezi ouăle cu zahărul, apoi încorporezi ciocolata. Combini făina cu cacaua, cu sarea şi cu praful de copt, apoi le adaugi în compoziţia umedă, amestecând uşor cu o spatulă. Torni compoziţia într-o tavă rotundă, cu pereţi detaşabili, tapetată cu hârtie de copt. O dai la cuptorul preîncălzit şi o coci până trece testul scobitorii. Scoţi blatul din cuptor şi-l laşi la răcorit. După 20 de minute, îl scoţi din formă, iar după ce s-a răcit complet îl tai în două felii egale. Pentru cremă, pasezi 200 g de afine, apoi le treci prin sită pentru a înlătura cojile şi seminţele. Mixezi crema de brânză cu zahărul până când capătă o consistenţă fină, apoi încorporezi frişca şi esenţa de vanilie. Împarţi crema în două, iar o parte o combini cu piureul de afine. Întinzi jumătate din crema albă peste prima felie de blat, iar peste ea pui jumătate din crema mov, presari 50 g de afine, apoi adaugi restul de cremă albă. Aşezi a doua felie de blat şi îmbraci tortul cu crema mov rămasă. Decorezi tortul cu afine şi mure şi-l dai la rece până a doua zi.

FOTO Shutterstock.com 

Încearcă şi reţeta de Tort de clătite cu coacăze roşii. 

Tort de clătite cu coacăze roşii. 

shutterstock 131709002 jpg jpeg


Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg