Turta dulce, bucuria copiilor

turta dulce jpeg

Este imposibil ca cei mici să nu-ţi ceară turtă dulce atunci când o văd frumos ambalată pe rafturile magazinelor. Dar reţeta nu e atât de complicată precum ai crede şi îi poţi ruga pe copii să te ajute să le prepari dulcele preferat.

De ce ai nevoie pentru turtă dulce

150 ml apă

250 g zahăr brun

75 g unt

1 albuş de ou

½ linguriţă scorţişoară

1 praf cuişoare

250 g făină

2 linguri parf de copt

50 g migdale măcinate

Cum se prepară turta dulce

Faci un caramel din apă şi zahăr. Baţi albuşul cu scorţişoara şi cuişoarele. Amesteci separat făina cu praful de copt şi cu migdalele. Adaugi făina şi amesteci până se transformă într-un aluat omogen. Încorporezi albuşul. Dai coca la frigider 30 de minute. Presari făină pe suprafaţa de lucru şi întinzi o foaie. Decupezi aluatul în diferite forme, le pui într-o tavă cu hârtie de copt şi le dai la cuptor câteva minute.