Savarine cu fructe

savarine pesmet de casa jpeg

Această reţetă am primit-o de la cititorul nostru Ion Giurgiu Şerban din Constanţa! Mulţumim pentru reţetă. Şi tu ne poţi trimite reţeta ta preferată la adresa retete@click.ro

Ingrediente: 350 g făină 1 plic drojdie uscată 200 ml lapte călduţ 3 linguri zahăr 2 ouă 2 plicuri zahăr vanilat 50 g unt moale 2 linguri ulei

Pentru umplutură:

350 g frişcă

1-2 linguri dulceaţă de zmeură

2-3 piersici

Pentru sirop:

400 ml apă

10 linguri zahăr

esenţă de rom

Mod de preparare:

Amesteci drojdia cu o linguriţă de zahăr, una de făină şi cu puţin lapte călduţ pentru maia. După 10 minute faci o adâncitură în făină şi torni maiaua. Încorporezi pe rând laptele călduţ, în care s-a dizolvat zahărul, ouăle bătute uşor cu furculiţa, vanilia şi la final untul şi uleiul. Distribui aluatul moale şi lipicios în formele de savarină şi laşi la crescut până îşi dublează volumul. Le coci în cuptorul preîncălzit.

Pentru sirop, topeşti zahărul în apă pe foc, iar când s-a răcit, adaugi romul. Decupezi fiecărei savarine un capăcel, le umpli cu frişcă şi le decorezi cu felii de piersici, iar capacul cu puţină dulceaţă amestecată cu 1-2 linguri de apă călduţă.