Supă-cremă de dovleac

Supa crema de dovleac jpeg

Mulţumim Albert Daniel Bertoni pentru reţeta pe care ne-ai trimis-o la redacţie!

Ingrediente

1 kg dovleac tăiat cuburi 1 l supă de legume 2 morcovi tăiaţi cubuleţe 2 cepe tăiate mărunt 4 linguri ulei de porumb aromatizat cu ghimbir 3 căţei usturoi feliaţi 1 g ghimbir răzuit 5 g nucşoară 150 ml smântână de gătit sare piper măcinat miez de nucă seminţe de dovleac

Mod de preparare

Încingi uleiul şi adaugi ceapa, morcovul, ghimbirul şi nucşoara. Condimentezi cu sare şi piper. Amesteci şi căleşti legumele cinci minute. Adaugi usturoiul şi căleşti încă un minut. Pui dovleacul şi torni supa de legume. Amesteci, apoi laşi să fiarbă 30 de minute, până când dovleacul devine moale.

Cu ajutorul mixerului vertical pasezi supa. Condimentezi cu sare şi piper şi potriveşti consistenţa cu smântână sau chiar cu apă fierbinte. Serveşti cu miez de nucă sau cu seminţe de dovleac, după preferinţă.