Tocăniţă de legume

2 shutterstock 1299537517 jpg jpeg

Cu o multitudine de legume la îndemână, poţi găti preparate delicioase. Pentru zilele în care vrei să ţii post sau să te răsfeţi, încearcă următorul fel principal!

Ingrediente

  • 3 cartofi medii
  • 100 ml bere neagră
  • 500 g ciuperci champignon
  • 1 ceapă albă
  • ¼ ţelină
  • 1 morcov mare
  • ½ păstârnac
  • 2 căţei de usturoi
  • 1 lingură pastă de tomate
  • 700 ml supă de legume
  • 2 linguri ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • pătrunjel, pentru decor

Mod de preparare 

Într-o cratiţă, încingi uleiul de măsline şi sotezi ceapa tocată cu usturoiul zdrobit 5 minute la foc mic. Adaugi ţelina, păstârnacul, morcovul tăiate cubuleţe, pasta de tomate şi mai laşi pe foc încă 5 minute. Cureţi, speli şi tai bucăţi ciupercile, cartofii şi le adaugi peste celelalte legume. Torni supa şi berea neagră, asezonezi cu sare şi piper, după gust. Amesteci şi laşi să fiarbă 20-25 de minute până ce legumele sunt gata şi sosul s-a îngroşat. Serveşti tocăniţa caldă, cu pâine prăjită şi o decorezi cu pătrunjel proaspăt tocat.

FOTO Shutterstock.com 

Încearcă şi reţeta de Curry cu dovleac şi pui

Curry cu dovleac şi pui

shutterstock 727292836 jpg jpeg