Omletă în straturi
Ca să saturi toată familia cu un mic dejun foarte consistent, iată o omletă în 3 straturi, cu mai multe umpluturi.
De ce ai nevoie ca să faci omletă în 3 straturi:
6 ouă
6 linguri lapte
3 linguriţe ulei
sare
piper
1 legătură pătrunjel tocat
100 g şuncă slabă, tăiată fâşii
100 g brânză rasă
3-4 ficăţei de pasăre fierţi
câteva felii de castravete
câteva felii de roşie
Cum prepari omletă în 3 straturi:
Baţi 2 ouă, sărezi şi piperezi, după gust, adaugi 2 linguri de lapte şi omogenizezi. Presari şunca. Răstorni compoziţia într-o tigaie în care ai încins 1 linguriţă de ulei şi o rumeneşti pe ambele părţi. O scoţi pe un platou şi o acoperi cu felii subţiri de roşie.
Treci la a doua omletă, repetând operaţiunile, iar în locul şuncii presari brânza rasă şi ½ din pătrunjelul tocat. O prăjeşti şi, după ce o scoţi, o pui peste prima, acoperind-o cu felii subţiri de castravete. La a treia omletă, în ouăle bătute pui ficăţeii de pasăre tăiaţi felii subţiri şi, după ce ai rumenit-o în ultima linguriţă de ulei, o aşezi peste celelalte şi o presari cu restul de pătrunjel.