Prăjitură pufoasă cu glazură şi căpşuni

Un desert inedit, prăjitura pufoasă cu glazură şi căpşuni va cuceri întreaga familie.
Ingrediente pentru prăjitură pufoasă cu glazură şi căpşuni
130 g iaurt
300 g făină
1 lingură praf de copt
¾ linguriţă sare
300 g zahăr
60 ml ulei
2 ouă
coaja rasă de la ½ lămâie
1 lingură zeamă de lămâie
Pentru glazură
2 linguri albuş
1 lingură zeamă de lămâie
100 g zahăr pudră
Pentru decor
căpşuni feliate, după gust
zahăr pudră, după gust
coajă rasă de lămâie, după gust
Mod de preparare – Prăjitură pufoasă cu glazură şi căpşuni
Preîncălzeşti cuptorul la 180 °C. Într-un bol, baţi ouăle cu zahărul, sarea, zeama şi coaja rasă de lămâie. Încorporezi iaurtul şi uleiul. Mixezi cu făina dată prin sită şi praful de copt. Torni aluatul într-o tavă unsă cu puţin unt şi presărată cu făină.
Dai la cuptor aproximativ 30 de minute sau până când prăjitura trece testul cu scobitoarea. Laşi la răcit 15 minute înainte de a scoate din tavă. Pentru glazură, baţi albuşurile cu 1 linguriţă de zahăr şi zeama de lămâie. Amesteci cu restul de zahăr. Torni uniform peste prăjitură.
Decorezi cu căpşuni, presari cu zahăr pudră şi coajă rasă de lămâie.