Supă de roşii cu orez

1 19862871 xxl jpg jpeg

Când vrei o supă uşoară, fără carne, care să nu-ţi ia mult timp, încearcă această reţetă ca la mama acasă!

De ce ai nevoie ca să găteşti supă de roşii cu orez:

1 l suc de roşii 1 legătură pătrunjel 3 linguri ulei 1 ceapă 1 morcov 200 ml apă fierbinte 6 linguri orez 1-2 linguriţe zahăr

Cum prepari supă de roşii cu orez:

Toci ceapa şi o căleşti în ulei, iar când devine uşor sticloasă adaugi morcovul ras, sucul de roşii, apa şi orezul. Laşi să fiarbă, presari zahăr şi ţii pe foc până se înmoaie orezul, apoi dai deoparte. Poţi servi supa presărată cu pătrunjel tocat.