Supă italiană de primăvară cu perişoare de pui

supa de primavara cu perisoare de pui jpeg

Încearcă tradiţionala supă italiană minestrone de primăvară, cu perişoare de pui!

De ce ai nevoie ca să prepari supă italiană minestrone de primăvară

150-200 g carne tocată de pui

1/2 cană (110 g) pesmet

6 linguri parmezan ras, şi ceva în plus pentru ornat

4 căţei de usturoi, 2 tocaţi, 2 tăiaţi felii

2 linguri ceapă verde tocată

1 ou mare, bătut

sare

piper măcinat

2 linguri ulei

1 fir de praz, tăiat felii

5 căni (1,2 litri) supă de pui

3/4 cană (150 g) paste de dimensiuni mici

1 cană (220 g) morcovi curăţaţi şi tăiaţi rondele

220 g spanac

busuioc verde tocat

Cum prepari supă italiană minestrone de primăvară

Amesteci carnea de pui, pesmetul, 3 linguri de parmezan, 2 căţei de usturoi tocaţi, ceapa verde, oul, sare şi piper, după gust, într-un castron  mediu. Formezi perişoare mici şi rotunde (circa 28). Încălzeşti ulei într-o oală  mică la foc mediu şi rumeneşti perişoarele circa 3 minute, le scoţi pe un platou şi le dai deoparte. Pui prazul în oală şi-l căleşti, amestecând des, până începe să se înmoaie, circa 3 minute. Adaugi 2 căţei de usturoi tăiaţi felii subţiri şi căleşti 1 minut. Torni supa şi 2 căni cu apă şi laşi să fiarbă. Pui perişoarele şi morcovul la fiert, iar după 5-10 minute adaugi pastele şi mai fierbi 8 minute, apoi pui şi spanacul şi restul de 3 linguri de parmezan; amesteci până când spanacul s-a înmuiat şi parmezanul s-a topit. Asezonezi cu sare şi piper. Când pui în farfurii, ornezi cu busuioc tocat şi parmezan.

Sursa: https://www.bonappetit.com/recipe