Biscuiţi cu cremă de iaurt şi rodie

3 biscuiti rodie jpg jpeg

Consumată încă din Antichitate, rodia nu numai că are un gust deosebit şi multiple beneficii pentru sănătate, ci este cel mai plin de legende şi de simboluri fruct. Acesti biscuiţi se prepară repede şi sunt delicioşi!

  • 250 g unt 
  • 1 ou
  • 1 gălbenuş
  • 150 g zahăr pudră
  • 1 praf de sare
  • 30 ml lapte
  • 1 esenţă de vanilie
  • 400 g făină
  • 1 gălbenuş
  • 3-4 linguri lapte
  • 300 g iaurt cremos
  • 2 linguri zahăr pudră
  • seminţele de la 1 rodie

Mixezi untul la temperatura camerei cu zahărul pudră, laptele şi esenţa de vanilie până obţii o spumă aerată şi fină. Adaugi oul şi gălbenuşul şi continui să mixezi. La final, pui sarea şi făina cernută.

Omogenizezi aluatul, îl laşi la frigider o oră. Pe un blat presărat cu puţină făină, întinzi foi de ½ cm grosime şi decupezi biscuiţi cu diametrul de 4-5 cm, cu ajutorul unei forme rotunde sau al unui pahar. Din resturi întinzi din nou foi şi decupezi forme până termini aluatul. Dacă aluatul se încălzeşte şi devine prea moale, îl mai pui 20 de minute la frigider.

Aşezi biscuiţii în tăvi cu hârtie de copt, îi ungi cu gălbenuş amestecat cu lapte şi îi coci în cuptorul preîncălzit, 12-15 minute, la foc mediu, până se rumenesc. Când sunt gata, îi laşi să se răcească complet.

Tai coaja groasă a rodiei cu cuţitul, rupi fructul în jumătate. Îl ţii în palmă, cu coaja în sus, având degetele desfăcute. Începi să baţi uşor în coajă cu muchia unui cuţit, iar seminţele vor cădea.

Amesteci iaurtul cu zahărul pudră, pui pe fiecare biscuit câte o lingură de amestec şi presari seminţe de rodie. 

FOTO: Shutterstock