Pui cremos cu spanac
Înceracă şi tu reţeta noastră simplă de pui cremos cu spanac.

Ingrediente
4 pulpe superioare de pui
200 g baby spanac
5 căței de usturoi
100 g roșii deshidratate
200 g smântână pentru gătit
3 linguri parmezan ras
fulgi de chili, după gust
2 linguri ulei
sare
piper
Mod de preparare
Încingi uleiul și adaugi în el pulpele de pui. Le prăjești pe fiecare parte până devin aurii și le scoți pe o farfurie.
În același ulei, pui usturoiul zdrobit, amesteci, adaugi roșiile, sare și piper, după gust, fulgii de chili, amesteci și torni smântâna amestecată cu parmezanul. Lași la foc mic, aproximativ 15 minute, apoi așezi în cratiță pulpele de pui.
Fierbi câteva minute și adaugi spanacul tăiat, ţii 10-15 minute să se combine aromele și dai deoparte. Poți servi cu orez sau cu paste.


























