Burtă marinată la grătar

burta marinata gratar jpeg

Ştim că nu este o mâncare obişnuită, dar această reţetă de burtă la grătar este delicioasă şi foarte uşor de preparat dacă urmezi paşii recomandaţi de noi.

Ingrediente pentru burtă marinată la grătar

800 g burtă de porc

Pentru marinată 4-5 căţei de usturoi 4 linguri ulei 4 linguri apă ½ linguriţă boia iute de ardei cimbru sare piper rozmarin

Mod de preparare pentru burtă marinată la grătar

Se zdrobeşte usturoiul şi se amestecă cu restul ingredientelor într-un castron mai mare. Se adaugă burta tăiată felii mari şi se amestecă bine cu sosul marinat pentru a se condimenta. Carnea trebuie să fie bine acoperită de sos.

Se înveleşte vasul cu o folie de aluminiu şi se lasă la frigider de seară până dimineaţă.

A doua zi se scoate carnea, se usucă şi se aşază pe grătar. Feliile se rumenesc, câte 5-6 minute, pe fiecare parte.

Se servesc fierbinţi, garnisite cu rozmarin.