Cârnaţi de casă, o desfătare la mesele festive

carnati de casa jpeg

Dacă te interesează cârnaţii preparaţi în casă, reţeta de mai jos te va ajuta extrem de mult. Încearcă şi vei vedea cât de gustoşi sunt. Fie că îi faci fripţi pe grătar, fie că îi prăjeşti în tigaie, cârnaţii de casă cu mult usturoi sunt un adevărat festin.

Cârnaţi de casă – Ingrediente

1,5 kg carne de porc (din zona gâtului) 500 g carne (de la pulpele din faţă) 500 g slănină 1-2 căpăţâni de usturoi 250 ml supă de carne sau apă sare piper coriandru măcinat ienibahar maţe de porc

Cârnaţi de casă – Mod de preparare

Toci carnea de porc şi o pui într-un vas încăpător. O condimentezi cu sare, piper, coriandru şi ienibahar, după gust. Pisezi usturoiul. Iei 250 ml din zeama în care fierbe capul porcului pentru prepararea tobei (sau foloseşti apă fierbinte). Pui usturoiul într-un vas, torni supa sau apa fierbinte, amesteci bine, apoi acoperi şi laşi câteva minute ca să îşi lase aroma. Strecori lichidul cald şi torni, puţin câte puţin, peste carnea tocată. Frămânţi compoziţia de cârnaţi cu mâinile, la fel ca pe un aluat.

Speli maţele de porc, le razi cu lama întoarsă a unui cuţit, le speli din nou cât mai bine şi le laşi în apă rece. Pregăteşti maşina de tocat cu accesoriile necesare şi umpli maţele cu carnea condimentată şi usturoiată. Când sunt gata, îi agăţi afară, pe o bară de lemn, să se usuce complet. Dacă vrei, îi pui în afumătoare sau îi serveşti, ca atare, fripţi sau prăjiţi.

Varză a la Cluj cu cârnaţi

Varză a la Cluj cu cârnaţi

Cârnaţi afumaţi, reţeta tradiţională

Cârnaţi afumaţi, reţeta tradiţională

Cârnaţi cu mazăre şi ceapă

Cârnaţi cu mazăre şi ceapă