Cartofi noi la cuptor (diabet şi colesterol)

Cartofi noi la cuptor (diabet si colesterol) jpeg

Dacă îţi plac cartofii noi, nu mai sta pe gânduri şi încearcă această reţetă simplă. Pe lângă faptul că preparatul este recomandat persoanelor cu diabet, are puţine calorii, dar şi un conţinut scăzut de grăsimi saturate. Aceşti cartofi la cuptor pot fi consumaţi şi de cei care au colesterolul crescut, precum şi de cei care vor să nu mai mănânce sărat pentru a-şi proteja inima.

Ingrediente

1 kg cartofi roşii mici şi rotunzi ulei de măsline 25 g pesmet condimente italiene, după gust 25 g parmezan ras 1 linguriţă boia de ardei

Mod de preparare

Pui cartofii într-o cratiţă, îi acoperi cu apă şi îi fierbi. Reduci focul şi îi laşi neacoperiţi, aproape 15 minute, sau până s-au fiert. Scurgi apa şi îi laşi să se răcească puţin.

Între timp, încingi cuptorul. Tai cartofii în sferturi şi îi stropeşti cu ulei de măsline, cât să îi acoperi. Combini pesmetul cu ierburile aromatice (un amestec de oregano, cimbru, busuioc şi multe altele), parmezanul şi boiaua. Presari cartofii cu acest amestec, îi aşezi într-un singur strat pe o tavă unsă cu ulei şi îi dai la cuptorul încins, în prealabil, 20-25 de minute, până devin crocanţi.

Pont: Cartofii albi au un indice glicemic mare, aşa că dacă suferi de diabet, ar trebui să îi consumi cu moderaţie. Însă îi poţi înlocui cu aceşti cartofi noi la cuptor, cu pesmet şi parmezan ras.

Sursa: health.com.