Ce spun teologii despre consumul în post al fructelor de mare şi al alimentelor din soia care imită carnea sau brânza

fructe de mare jpeg

Clericii tradiţionalişti sunt de părere că alimentele de post trebuie să fie „simple, smerite“. Ei cred că încercările de a imita, prin procesarea şi gătirea unor legume şi fructe de mare, gustul şi aspectul cărnii şi brânzeturilor este contrară credinţei adevărate. În acelaşi timp, însă, călugării de la Muntele Athos mănâncă fructe de mare în post de peste un mileniu.

Cu toate că, în general, Biserica Ortodoxă se ghidează după reguli precise, atunci când vine vorba despre departajarea alimentelor de post de cele „de dulce”, lucrurile nu sunt tot timpul foarte simple. De altfel, această controversă este veche de secole, iar soluţia care să mulţumească pe toată lumea este încă departe de a fi găsită.

Bunăoară, nici acum nu este deloc clar dacă fructele de mare sunt permise a se consuma în post, sursele ortodoxe fiind, în această chestiune, de o inconsecvenţă demnă de o cauză mai bună. O carte care te poate duce la păcate Una dintre cele mai cunoscute cărţi de bucate de post din România – ne referim aici la „Mâncăruri şi dulciuri de post”, scoasă de Editura Bizantină în anul 1994, sub semnătura prezbiterei Garoafa Coman – este categorică: fructele de mare se pot consuma în post.

La paginile 127-131 ale amintitei lucrări (care poartă girul arhimandritului Sofian Boghiu de la mănăstirea ortodoxă Antim) sunt prezentate mai multe reţete cu cai de mare, caracatiţă, sepie şi midii, care sunt prezentate ca permise credincioşilor în perioada posturilor.

Află dacă ai voie să mănânci fructe de mare în post pe adevărul.ro.

Află dacă ai voie să mănânci fructe de mare în post pe adevărul.ro.