Cervo – localul perfect pentru cunoscători

3 jpeg

De fiecare dată când intru într-un restaurant am sentimentul că particip şi fac parte dintr-un mare spectacol.

La restaurantul Cervo, local aflat la parterul unui bloc elegant de birouri, dintr-o zonă exclusivistă a Capitalei, încă de la uşă mi-am dat seama că nu mi-au fost înşelate aşteptările. Decorat modern, desprins parcă din avangarda designului de localuri, este luminat a giorno atât ziua, cât şi seara, cu feţe de masă elegante, care au pe ele vaze cu trandafiri proaspeţi.

Chelnerii, fete şi băieţi, îmbrăcaţi la patru ace şi cu zâmbetul pe buze completează acest tablou luxos, dezlipit din poveştile Micului Paris de odinioară.

image

are o bucătărie bogată şi sofisticată, începând cu preparate tradiţionale româneşti şi terminând cu mâncare chinezească sau cu orice alt preparat vă doreşte sufletul, din gastronomia internaţională.

image

Tânărul chef Costin are 24 de ani şi nu face niciodată rabat de la calitate. A creat o reţetă proprie de tartar de somon cu avocado şi dressing de zmeură, care este la mare căutare printre cunoscători. Şi, de asemenea, rulou de somon cu avocado „îmbrăcat“ în aluat tempura şi prăjit câteva minute, până când devine auriu şi crocant. L-am gustat şi e delicios!

Se pricepe şi la deserturi. Chef Costin a creat, pentru clienţii restaurantului, tarta cu brânză, în al cărei aluat pune un strop de nucşoară şi de ghimbir, numai atât cât să-i dea o savoare aparte, apoi o stropeşte cu un sos din fructe de pădure. Credeţi-mă, e altceva! Şi nu este singurul desert cu care puteţi încheia un prânz  

image

image

image

image

image

Localul are – între orele 9.00 şi 17.00 – o linie de self service. Scriu de mulţi ani despre acest domeniu şi niciodată nu am văzut la prânz o asemenea aglomeraţie într-un restaurant. Mâncarea este de aceeaşi bună calitate şi preparată de acelaşi bucătar, iar mărturie stau farfuriile goale, aproape curate, pe care clienţii le lasă în urma lor. Cu siguranţă voi reveni la Cervo, mai ales că în 13 februarie se va deschide un alt „segment“ al restaurantului cu servire a la carte! Iar de Ziua Îndrăgostiţilor, meniul restaurantului va fi plin de surprize pline de savoare cu care tinerii îndrăgostiţi, şi nu numai ei, vor fi încântaţi.

Restaurant Cervo, strada Fabrica de Glucoză nr. 9B, bloc C (cu intrare prin str. George Constantinescu nr. 3A) Rezervări se fac la telefon 021.796.06.79 sau pe www.cervorestaurant.ro.

www.cervorestaurant.ro

image

Text: Maria Belu Foto: Sorin Stana