Despre Joseph Hadad se poate spune că a crescut odată cu România postdecembristă, căci de mai bine de două decenii trăieşte, munceşte, construieşte şi visează aici. Contribuţia lui la ceea ce înseamnă gastronomia din România este imensă. Prin mâinile lui au „trecut“ nu doar preparate uimitoare, ci şi generaţii de tineri bucătari, dar şi vedete, politicieni şi personalităţi pentru care a gătit de-a lungul vremii. Din volumul „Joseph Hadad. Omul“, apărut recent la editura Curtea Veche, poţi afla povestea de viaţă a chefului, iar în interviul pe care ni l-a acordat regăseşti personalitatea sa fascinantă.

Care este semnificaţia din Tora a numelui dumneavoastră mic, Joseph? Consideraţi că vi se potriveşte?

De fapt, pe mine mă cheamă Iosef, acesta e numele de botez şi din acte. Joseph e numele de scenă. Iosef înseamnă creştere, evoluţie.

Care e cel mai bun exemplu de înţelepciune de care aţi dat dovadă?

Cred că unul dintre aspectele care mi‑au ghidat cariera a fost să nu mă las. Când am ştiut că asta e calea mea, oricât a fost de greu, stresant şi obositor, oricât am greşit sau oricât mi‑am dorit să mă opresc puţin, n‑am făcut-o. Pentru mine nu există jumătăţi de măsură.

Aţi lansat o carte biografică de curând. Puteţi să ne spuneţi unul dintre cele mai interesante aspecte ale vieţii dumneavoastră, pe care cartea le tratează? 

Cred că tot parcursul meu e cumva interesant, exotic chiar pentru unii. Însă unul dintre cele mai interesante aspecte este legat de faptul că, deşi m‑am născut într‑o familie modestă, pentru care masa în familie era ceea ce mâncam toţi din aceeaşi oală, asta nu m‑a oprit să evoluez, să ajung sus şi să fiu printre cei mai buni în meseria mea. Eu personal, când am citit cartea, am avut senzaţia că citesc viaţa altcuiva, nu ştiu când s‑au scurs anii.

Având în vedere principiile după care tatăl dumneavoastră v-a îndrumat spre profesia de bucătar, puteţi spune dacă v-au fost de folos, atât la începutul carierei, cât şi pe parcurs?

Poate că la început nu l‑am înţeles, cu toate că eram deja atras de bucătărie şi simţeam cumva că e menirea mea. Dar nu comentam în faţa părinţilor, Dar da, pot spune cu mâna pe inimă că a fost cel mai bun lucru pe care tata l‑a putut face pentru mine. Aşa mi‑am descoperit menirea.

Când nu sunteţi la serviciu, care sunt mâncărurile/ingredientele pe care le folosiţi şi le mâncaţi cel mai des?

Peşte şi salate, cuşcuş, sushi, dimineaţa un suc de legume. Iar când vreau să‑mi fac o poftă şi un răsfăţ, din când în când, aleg o pizza.

Dintre echipele internaţionale pe care le-aţi condus, ce naţionalitate v-a impresionat cel mai tare ca viziune, creativitate şi execuţie?

Clar, românii. Dacă nu aş fi fost impresionat de români, forţa lor de muncă şi creativitatea lor, nu ştiu dacă aş fi rămas aici pe viaţă.

Cum sunt tinerii bucătari din România? Care sunt indiciile pe care le căutaţi pentru a vă da seama că este persoana potrivită pentru un astfel de job?

Cred că tinerii bucătari din România sunt fantastici şi au un potenţial nebănuit. Au şi alte şanse, de care trebuie să profite la maximum. Nu caut neapărat indicii. Mă lămuresc repede dacă un om e persoana potrivită. Din privire şi din modestia cu care îşi face jobul la început, conştient fiind de cât de multe are de învăţat. Din seriozitatea cu care tratează ce are de făcut, fie că are de curăţat cartofi sau de montat o farfurie. Din respectul pe care îl arată celorlalţi din echipă. 

Există vreo echipă de care nu aţi fost mulţumit?

Nu aş putea spune asta la nivel de echipă. Am fost dezamăgit de oameni de-a lungul timpului, însă echipele cu care am lucrat au rămas mereu sudate. Cumva, de fiecare dată când cineva a plecat, descopeream că s-a întâmplat cu un scop. Fiecare om are un rol în viaţa noastră.

Cât de important este să nu arzi etapele în această meserie?

Este una dintre întrebările mele preferate. E esenţial să nu arzi etapele. Trebuie să o iei de jos şi să te înarmezi cu răbdare, multă curiozitate şi dorinţa de a învăţa.

Cea mai pretenţioasă personalitate pentru care aţi pregătit o masă?

Cred că Bill Clinton. Şi nu din perspectiva unor preparate sofisticate. Din contră, paleta de preferinţe culinare era foarte restrânsă. Am gătit preparate extrem de simple, vegetariene.

O întâmplare comico-dramatică din bucătărie?

Sunt foarte multe poveşti de-a lungul timpului. Dar cred că este cea de pe vremea când eram elev. La testul de făcut clătite, cine greşea o clătită o mânca. Sigur că Joseph a mâncat cele mai multe dintre toţi. 100 de bucăţi într-o zi, după care mi s-a făcut rău.

Ce tendinţe vor fi în plan gastronomic în România şi peste hotare?

Tendinţele creative vor fi legate de mâncarea simplă, dar cu gust. Bucătăria clasică nu-şi pierde valoarea, însă creşte mult apetenţa pentru street food. Condimentele sunt din ce în ce mai apreciate şi bucătăria din Orient cucereşte lumea. Se pune tot mai mult accent pe integrarea în bucătărie a ingredientelor locale, de sezon, meniuri efemere, experienţe culinare pop-up, restaurante tematice, de nişă.

FOTO: Editura Curtea Veche 

Loading...