Dacă tot lucrezi de acasă şi ai mai mult timp liber, ar fi bine să te gândeşti cum să-l valorifici, mai ales că e decembrie şi e acea perioadă a anului în care poţi pune accent pe bucurii simple.

Probabil că, după ce închizi laptopul, îţi este foarte greu să te mobilizezi pentru a face ceva care să-ţi aducă multă satisfacţie, un proiect pe care să-l gândeşti în cele mai mici detalii şi al cărui rezultat să reflecte o parte din personalitatea ta.

Dacă ceea ce ţi-ai propus la început de pandemie – poate să slăbeşti vizibil sau să înveţi o limbă străină – nu ţi-a ieşit întocmai, nu are rost să te învinovăţeşti, căci vei avea timp să concretizezi toate aceste planuri. În loc să pui presiune pe tine, mai bine ai încerca să valorifici la maximum aceste resurse de timp alături de cei dragi, mai ales că probabil ţi-ai luat şi câteva zile de concediu.

În acest articol, îţi vom oferi câteva idei pe care le poţi pune în practică în confortul propriului cămin alături de cei care sunt cu adevăraţi importanţi.

Gătit

Dacă până acum preparai în grabă cartofi prăjiţi şi ochiuri, e timpul să diversifici. Nu, nu e vorba să îţi asumi rolul de femeie casnică, de a te aglomera cu treburi domestice, ci de a experimenta. Dacă tu şi partenerul v-aţi format un obicei să comandaţi mâncare gata preparată, poţi să încerci să schimbi ceva şi să gătiţi mai des împreună. Dacă până acum nu te-a tentat această perspectivă, poate exista şi alt motiv decât cel care ţine strict de disponibilitatea voastră.

Este posibil să nu ai o bucătărie „prietenoasă”, practică şi utilată corespunzător. Chiar şi spălatul vaselor poate deveni o plăcere cu o nouă chiuveta bucatarie, dacă partenerul te va ajuta să cureţi cuptorul şi dacă amândoi aveţi măcar curiozitatea de a încerca să experimentaţi, să faceţi din orice, chiar şi din prepararea salatei boeuf, un pretext pentru a petrece mai mult timp împreună. Dacă ai un copil, va fi chiar amuzant să transformaţi bucătăria într-un regat al turtei dulci, de exemplu. Lasă-i libertatea şi bucuria de a încerca să plămădească cu mânuţele lui tot ceea ce vede la tine.

Decorarea casei

Împodobirea bradului de Crăciun, decorarea casei cu ghirlande, poziţionarea strategică a renilor, oamenilor de zăpadă şi a Moşilor în puncte cheie ale locuinţei: e o activitate de sezon, una care vă va aduce multă bucurie şi vă va reaminti de perioada în care eraţi copii.

Cu colinde pe fundal sau hituri celebre, setarea unor asemenea priorităţi şi conectarea la spiritul sărbătorilor va schimba în bine starea ta emoţională. Dacă eşti mamă, va fi un adevărat deliciu să îţi faci din cel mic un partener care să te ajute să aşezi globuleţele în pom, de exemplu.

În orice caz, lasă totul deoparte, încearcă să te detaşezi de ceea ce ai de făcut pe plan profesional şi aşază-i pe cei dragi în topul priorităţilor tale. Cu siguranţă, nivelul de satisfacţie obţinut şi bucuria pură sunt incomparabile cu alte rezultate.

FOTO unsplash.com

Loading...