Cum te ajută usturoiul să trăieşti sănătos. Plus un remediu pentru imunitate crescută
Usturoiul este un ingredient-minune, un medicament natural, iar cei mai mulţi dintre noi sunt conştienţi de proprietăţile şi beneficiile acestei legume. Folosit de mii de ani, usturoiul îşi aduce aportul în reglarea multor funcţii ale organism. Află care sunt proprietăţile lui curative şi descoperă cum poţi prepara un remediu natural pe bază de usturoi, pentru a avea o imunitate crescută.
Originar din Asia Centrală, usturoiul este o plantă perenă care a fost prima dată cultivată de om cu începând cu aproximativ 5000 de ani în urmă.
În antichitate usturoiul era la mare căutare datorită proprietăţilor sale antinflamatorii, fiind utilizat în tratamentul rănilor sau al infecţiilor, pe lângă uzul său în alimentaţie.
Alicina şi ajoena sunt principalii compuşi sulfurici din compoziţia usturoiului . Datorită lor, usturoiul poate fi folosit în combaterea infecţiilor respiratorii, în reducerea tensiunii arteriale, în tratarea fungilor sau echilibrarea colesterolui. Alicina are rolul de a reduce înmulţirea viruşilor şi a bacteriilor. Ajoena împreună cu alicina ajută la reducerea plăcilor de arterom şi eliminarea depunerilor de colesterol prin oxidare.
Usturoiul este de asemenea bogat în vitamina C, potasiu şi fosfor. Căţeii de usturoi mai conţin cantităţi semnificative de mangan, vitamina B6 şi cantităţi mai mici de cupru, seleniu şi vitamina B1. Manganul ajută la fixarea calciului în organism şi reglarea conţinutului de zahărul în sânge.
În comerţ, se găsesc diverse remedii pe bază de usturoi, siropul şi tinctura fiind foarte des folosite în combaterea simptomelor virozelor şi ale gripei. Capsulele pe bază de usturoi sunt bogate în zinc şi se întrebuinţează de obicei pentru reducerea plăcilor de arterom.
3 căţei de usturoi sau 9 g de usturoi 13 calorii şi reprezintă aproximativ 1% din consumul zilnic de proteină, fibră şi carbohidraţi.
Când introducem usturoiul în alimentaţie, trebuie să ţinem cont de formele în care acesta se află. Dacă vorbim despre usturoi crud, este bine de ştiut că el completează o mulţime de mâncăruri, începând cu carnea la grătar şi terminând cu tocane sau fructe de mare. De asemena, în formă crudă putem să distingem mai multe soiuri de usturoi, precum cel roşu, violet sau creol, ele fiind considerate specii gourmet.
O alternativă la usturoiul crud, este cel deshidratat, care are o durata de viaţă mai mare. Pulberea de usturoi are un grad ridicat de conservare şi poate fi folosită la condimentarea diverselor preparate. Usturoiul murat are o textură mai moale şi poate fi consumat atat direct cât şi indirect, în procesarea mâncării.
Nu e de mirare că mulţi nutriţionişti îl recomandă în tot felul de diete. De exemplu, Alejandro Junger, fondatorul programului “Clean”, o dietă de toxifiere pe o perioadă de 30 de zile, recomandă ingerarea unui căţel de usturoi pe zi ca parte din cură. Teoria din spatele acestei recomandări, spune Junger “te va ajuta, nu numai să elimini bacteriile rele, ciupercile şi alţi paraziţi, dar şi să îţi reglezi nivelul zahărului şi al colesterolului din sânge, plus senzaţia de foame. În plus ajută şi la relaxare articulaţiilor şi dispariţia balonării.”
Nu e întâmplător că usturoiul are funcţie hepato-protectivă. Amestecul de vitamine şi minerale, odată ajuns în sânge după metabolizare, protejează ficatul împotriva unor toxine şi ajută la mai buna elimanare a acestor substanţe nocive din organism. Dar ştiinţa ne mai arată că ficatul nu este singurul organ ce beneficiază în urma consumului de usturoi, creierul fiind de asemenea foarte avantajat de puterea compuşilor chimici ce alcătuiesc acest ingredient. Vitamina B6 şi magneziul, ce au fost studiate în acest context, au contribuit la îmbunătăţirea funcţiilor neuronale a participanţilor la studiu. În plus, sistemul imunitar este şi el avantajat de puterea nutrimentelor din usturoi.
Pentru a-ţi stimula sistemul imunitar îţi recomandăm această tinctura a faimosului Dr Lutzi, pe bază de usturoi. O poţi prepara şi tu rapid şi să o consumi în dozele indicate zilnic, pentru o mai bună funcţionare a organismului tău.
Tai felii mai mulţi căţei de usturoi şi îi adaugi într-un borcan de sticlă până când acesta ocupă o pătrime din borcan.
Torni în cantităţi egale miere de albine şi oţet de mere, până când acoperi usturoiul din borcan.
Laşi tinctura la infuzat pentru minimum o săptămână, într-un loc ferit de soare.
După o săptămână poţi strecura usturoiul sau îl poţi lăsa în tinctură pentru un gust mai intens.
Consumă o lingură din amestec zilnic pentru un o imunitate crescută.
Foto : Shutterstock
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 17.0px 'Helvetica Neue'; color: #454545} p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 12.0px 'Helvetica Neue'; color: #454545; min-height: 14.0px} p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 12.0px 'Helvetica Neue'; color: #454545} li.li3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 12.0px 'Helvetica Neue'; color: #454545} ol.ol1 {list-style-type: decimal}