Aromele mâncărurilor indiene sunt îmbietoare. Condimentele, carnea, sosul, toate se împletesc armonios în acest curry exotic şi picant.

 

 

 

Ingrediente

  • 900 g carne macră vită
  • 3 linguri ulei 
  • ¼ linguriţă boia iute 
  • 1 linguriţă coriandru boabe
  • 5 căţei usturoi 
  • 1 frunză dafin 
  • 1 baton scorţişoară 
  • 2 cepe 
  • 250 g roşii din conservă 
  • 300 ml lapte de cocos 
  • 4 cuişoare 
  • 3 linguriţe zeamă lămâie
  • 2 linguri ghimbir răzuit 
  • 2 linguri pudră de curry 
  • 1 linguriţă turmeric 
  • sare 

 

Speli carnea de vită şi o tai bucăţi de 2 cm. Într-o tigaie mare, încălzeşti 2 linguri de ulei la foc mediu. Prăjeşti carnea în 3 tranşe, fiecare tranşă câte 5-6 minute. Scoţi carnea într-un vas şi o dai deoparte. 
 
Încălzeşti o lingură de ulei în aceeaşi tigaie, adaugi ceapa tocată şi o rumeneşti la foc mic câteva minute. Pui carnea peste ea şi adaugi coriandrul, usturoiul zdrobit, scorţişoara, cuişoarele, frunza de dafin şi boiaua. Amesteci până ce încorporezi condimentele. Torni laptele de cocos, adaugi roşiile, zeama de lămâie, ghimbirul, pudra de curry, turmericul şi condimentezi cu sare, după gust. Amesteci până în punctul de fierbere, apoi reduci 
focul. Acoperi şi laşi ingredientele să fiarbă la foc mic aproximativ 2 ore.
 
După ce carnea este gata, creşti focul şi laşi zeama să scadă. Decorezi cu verdeaá preferată şi serveşti cu lipii sau cu orez fiert, simplu.
 
FOTO: SHUTTERSTOCK
Loading...