Cum faci cei mai buni macarons cu ganache de ciocolată albă și gem de zmeură
Macarons sunt fursecuri pe bază de bezea și făină de migdale, cu umpluturi dintre cele mai diverse: ciocolată albă sau neagră, ganache-uri, inserții de fructe etc. Sunt adevărate bijuterii dulci și, cu toate că mulți consideră că sunt dificil de preparat, se fc mai ușor decât ai crede.
Dacă respecți pașii (gramajele, temperatura, etapele prepararii), poți face acasă cei mai delicioși macarons.

Macarons cu ciocolată și gem de zmeură FOTO Shutterstock
Iată o rețetă cu ciocolată și zmeură.
Ingrediente
Pentru macarons:
50 ml apă
150 g zahăr tos
120 g albuș
150 g făină de migdale
150 g zahăr pudră
colorant alimentar roșu, gel
Pentru cremă:
200 g ciocolată albă
280 ml smântână pentru frișcă (35% grăsime)
70 g gem de zmeură
Citește și Crinkles: secretul delicioaselor fursecuri crăpate
Pentru cremă, pui smântâna lichidă într-un vas, adaugi ciocolata ruptă bucăţi şi laşi să fiarbă la foc mic, amestecând continuu până ce s-a dizolvat. Ţii la răcorit, acoperi cu folie alimentară şi dai la frigider 2-3 ore.
Mixezi făina de migdale și zahărul pudră în blender, 30 de secunde, le cerni și le dai deoparte. Faci un sirop din zahăr tos și apă și îl fierbi până ajunge la 118 °C (este nevoie de termometru de bucătărie). Când siropul este la 114-115 °C, pui 60 g de albuș în bolul mixerului și mixezi la viteză mică. Când siropul atinge 118 °C, îl torni în fir subțire peste albuș, mixând la viteză mare. Continui să mixezi până obții o bezea fermă și lucioasă.
Amesteci făina de migdale cu restul de albuș și adaugi colorant alimentar până ce obții nuanța dorită. Combini acest amestec cu bezeaua și începi să omogenizezi cu o spatulă de silicon. Aluatul are consistența ideală atunci când curge de pe spatulă neîntrerupt, sub forma cifrei 8.
Pui aluatul într-un poș și formezi macarons de 3-4 cm diametrul în tăvi cu hârtie de copt. Bați ușor tava de masă, astfel încât să scoți bulele de aer din macarons. Îi lași la zvântat, la temperatura camerei, în mediu uscat, până ce prind o crustă subțire și nu se mai lipesc atunci când îi atingi cu degetul. Îi dai la cuptorul preîncălzit și îi coci cu ventilație, la 140 °C, 15-17 minute, apoi îi scoți din cuptor și îi lași la răcit.
Scoţi crema din frigider şi o mixezi până când obţii o spumă aerată. O pui într-un poș și umpli macaronsii, iar în centru pui puțin gem de zmeură și acoperi cu al doilea macaron. Îi decorezi după imaginație și îi păstrezi la frigider. Sunt mai buni a doua zi.
Citește și Fursecuri italieneşti cu stafide şi migdale (Biscotti)