Creveţi pe pat de ananas cu hrişcă

creveti jpeg

O reţetă exotică: Creveţi pe pat de ananas cu hrişcă!

Creveţi pe pat de ananas cu hrişcă

Această reţetă de creveţi pe pat de ananas cu hrişcă vine de la Diana Bălan, din comuna Copăceni. Aşteptăm şi reţetele voastre la adresa retete@click.ro.

Ingrediente:

250 g hrişcă

2 morcovi

250 g creveţi

rondele de ananas din compot

1 borcan muguri de bambus

1 ceapă mică

sos de soia

sos sweet chili

ulei

sare, piper

3 linguri vin alb

Creveţi pe pat de ananas cu hrişcă

Mod de preparare:

Fierbi hrişca, 30 de minute, în apă rece cu sare. Pui la scurs rondelele de ananas şi mugurii de bambus. Toci ceapa, dai morcovii prin răzătoare, iar mugurii de bambus îi tai mărunt. Scurgi hrişca după ce s-a fiert. Încingi puţin ulei şi căleşti ceapa până devine aurie. Adaugi morcovii, apoi mugurii, torni puţină apă şi fierbi până se înmoaie parţial legumele. Pui hrişca, sos de soia şi sweet chili, după gust, amesteci şi opreşti focul.

Speli creveţii şi îi tragi în tigaie cu puţin ulei, sare şi piper, după gust. Când devin aurii, torni vinul, laşi să se evapore şi îi dai deoparte.

Încingi o tigaie grill, aşezi pe ea rondele de ananas şi le frigi, câte 2-3 minute pe ambele părţi. După ce s-au răcorit, aşezi pe fiecare câte o linguriţă

de creveţi, stropeşti cu sos de soia şi serveşti alături de hrişcă.

FOTO: Arhivă personală