Budincă de legume

1 bundinca de legume jpg jpeg

Ai poftă de un preparat la cuptor, uşor, săţios, dar care să nu conţină carne? Atunci budinca de legume este varianta ideală de prânz, cină sau chiar şi gustare târzie. Se prepară rapid şi este sănătoasă, mai ales că nu are în compoziţie nimic prăjit. Ce zici, o încerci în weekend?

Ingrediente

  • 300 g ciuperci brune
  • 2 roşii
  • 1 ardei roşu
  • 1 dovlecel mic
  • sare
  • piper
  • 100 g telemea
  • 2 ouă

Pentru sosul Bechamel

  • 50 g unt
  • 350 ml lapte
  • 50 g făină
  • sare
  • piper
  • nucşoară, optional

Mod de preaparare

1 Pentru sosul Bechamel, topeşti untul într-o cratiţă şi răstorni făina toată deodată, amestecând rapid cu un tel, 1-2 minute. Torni laptele rece, în fir subţire, continuând să amesteci pentru a nu se forma cocoloaşe. 2 Adaugi sare, piper şi, dacă doreşti, nucşoară măcinată, după gust. Fierbi pe focul mic, amestecând constant, până se îngroaşă sosul. Dai deoparte şi laşi la răcorit. 3 Între timp, speli legumele şi le tai felii subţiri. Când sosul Bechamel s-a răcit, adaugi legumele, ouăle bătute, telemeaua rasă, condimentezi cu sare, dacă mai e cazul, telemeaua fiind deja sărată, şi cu piper. Omogenizezi amestecul, îl torni într-o tavă tapetată şi o dai la cuptor, la foc mediu, până se rumeneşte. 4 Decorezi după preferinţă.

Poftă bună!