Cremă cu kiwi, ispita ta dulce
Ai poftă de un desert cremos şi uşor? Atunci trebuie să încerci neapărat această cremă de kiwi!
Ingrediente
300 ml lapte 3 ouă 250 ml frişcă 3 kiwi 5 linguri zahăr 2 linguri făină 4 pişcoturi
Mod de preparare
Mixezi zahărul cu ouăle şi făina, iar după ce s-au omogenizat torni laptele şi amesteci energic ca să nu se formeze cocoloaşe. Aşezi compoziţia pe foc şi amesteci până se îngroaşă, după care o dai deoparte şi o laşi la răcorit. Descojeşti şi îndepărtezi miezul alb şi seminţele de la două fructe de kiwi. Pasezi miezul de kiwi şi-l combini cu frişca, pe care o încorporezi în compoziţia de lapte şi amesteci să se omogenizeze. Tai kiwiul rămas felii, torni în pahare crema şi aşezi în ele câte o felie de kiwi. Decorezi paharele cu kiwi şi pişcoturi.
Clătite suedeze cu banane şi cremă de ciocolată