Ce să mâncăm în funcţie de tipologia Ayurveda?
Viaţa tumultoasă în care trăim ne obligă să mâncăm în grabă, să nu mai ţinem cont de ceea ce mâncăm sau de orele de masă pe care trebuie să le respectăm, iar toate acestea se răsfrâng asupra greutăţii noastre sau, mai rău, asupra stării generale de sănătate, calitatea energiei si a emotiilor pe care le avem.
Profesorul de yoga acreditat internaţional Dana Ţupa afirmă că, în tradiţia indiană Ayurveda, există trei tendinţe care se manifestă în anumite proporţii în fiecare fiinţă umană şi în funcţie de predominanţă, trebuie să ne alegem hrana adecvată pentru a ne recâştiga armonia şi echilibrul în viaţa noastră.
Cu ce trebuie să se hrănească persoanele dominate de aer Persoanele dominate de aer (Vatta) au o constituţie suplă şi delicată, învaţă uşor, dar uită repede, obosesc uşor şi au tendinţă de surmenaj, îndeplinesc activităţile repede, le place să facă schimbări în viaţa lor, sar peste mese, sunt entuziaste, au somnul uşor, adeseori întrerupt şi cu tendinţe de insomnie.