Pui cu melcişori
Nu ştii ce să mai găteşti? Vrei să mănânci ceva consistent? Încearcă această reţetă de paste cu pui. Uite ce uşor se prepară!
Ingrediente
1 piept de pui, condimente pentru pui, 1 pachet de paste (melcişori), 1 lingură cu ulei, 2 linguri de unt, un praf de sare
Timp de preparare: 30 min Dificultate: mică
Mod de preparare:
Tai carnea în bucăţi mai mari, pe care le asezonezi pe ambele părţi cu condimente şi le prăjeşti în tigaie într-o lingură de unt topit şi o lingură de ulei.
Fierbi pastele în apă sărată şi apoi le scurgi, le clăteşti cu apă călduţă şi le adaugi o lingură cu unt. Aduci la masă carnea cu paste şi salată, după gust.