Dovlecei cu parmezan şi lămâie

E atât de simplu şi de gustos, încât nici nu o să-ţi vină să crezi! Trebuie doar să încerci!
Dificultate mică Preparare 15' Pentru 4 porţii
Ingrediente
3 linguri unt
2 căţei de usturoi pisaţi
4 dovlecei, tăiat în felii foarte subţiri
1/2 linguriţă cimbru
coaja răzuită de la o lămâie
sare
piper
1/4 cană parmezan răzuit
2 linguri de zeamă de lămâie
Mod de preparare
Topeşte untul într-o tigaie mare la flacără medie. Adaugă usturoiul în tigaie şi lasă pe foc, amestecând incontinuu, cam 1 minut.
Adaugă feliile de dovlecel, cimbrul şi coaja de lămâie. Lasă pe foc până când dovleceii capătă o culoare aurie, nu mai mult de 2-3 minute şi amestecă rar. Asezonează cu sare şi piper, după gust.
Serveşte imediat după ce ai presărat parmezanul răzuit şi ai stropit cu zeamă de lămâie.
sursa: http://damndelicious.net