Vinete cu legume la cuptor (pentru diabet)

Este exact sezonul vinetelor! Vinetele alea bune şi gustoase cu care te poţi răsfăţa în orice fel de preparat!
Ingrediente
2 vinete mari (de circa 400 g fiecare) 6 linguri ulei de măsline 5-6 roşii bine coapte 2 ardei graşi 2 morcovi 1 ceapă 2-3 căţei de usturoi 1 linguriţă busuioc uscat pătrunjel verde sare piper
Cum se prepară
Se spală toate legumele, se curăţă ceapa, morcovii, ardeii, se opăresc roşiile şi se curăţă de pieliţe. Se taie un căpăcel pentru fiecare vânătă la unul din capete şi se scobeşte miezul, cu ajutorul unei linguri, având grijă să rămână coaja intactă. Se lasă la scurs. Se taie ceapa peştişori, se căleşte în ulei bine încins şi, când începe să se înmoaie, se adaugă miezul vinetelor tăiat bucăţele, ardeii, morcovii tăiaţi cubuleţe şi roşiile tăiate mărunt. Se condimentează după gust cu sare, piper, se aromatizează cu busuioc uscat, usturoiul feliat, pătrunjel verde şi se lasă să fiarbă circa 15 minute. Se umplu vinetele cu legumele călite, se crestează coaja deasupra în câteva locuri cu un cuţit bine ascuţit şi se pun într-un vas termorezistent uns generos cu ulei, apoi se introduc la cuptor pentru circa 20 de minute, până se rumenesc frumos deasupra. Se servesc calde.