Cartofi dulci: beneficii pentru sănătate, contraindicaţii, reţete

1 cartofii dulci jpg jpeg

Cartofii dulci pot fi pregătiţi în diferite moduri, fiind ingredientul principal atât în preparate dulci, cât şi sărate. Nu doar rădăcina, ci şi frunzele sunt comestibile, iar în alte părţi ale lumii ele sunt gătite ca garnitură lângă tubercul.

Cartofii dulci (Ipomoea batatas) fac parte din familia Convolvulaceae. Cartoful dulce sau batatul este a doua cea mai importantă cultură de rădăcinoase din lume. Dacă până acum se ştia că este originar din America, ultimele cercetări arată că ar fi existat pe teritoriul Asiei încă de acum 57 de milioane de ani. Din meniul de Ziua Recunoştinţei, în SUA nu lipseşte niciodată cartoful dulce, iar japonezii şi coreenii au câte o băutură tradiţională, care se prepară tot din acest ingredient..

Cartofi dulci: beneficii şi contraindicaţii

Soiurile de cartof dulce pot avea o pulpă albă, galbenă, mov sau portocalie. Miezul conţine, în mare parte, amidon, iar soiurile cu pulpă portocalie au o concentraţie mai mare de betacaroten, ce ajută la menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii ochilor. Soiurile cu pulpă mov sunt bogate în antioxidanţi care protejează organismul de radicalii liberi, responsabili pentru apariţia inflamaţiilor. În plus, este o sursă excelentă de fibre, vitamine (A, C, B6, B5, B3) şi minerale (mangan, potasiu, cupru). Datorită conţinutului de fibre şi de antioxidanţi, stimulează dezvoltarea bacteriilor intestinale bune, astfel că are un efect protector asupra sistemului digestiv. 

Cum găteşti cu cartofi dulci

Gătirea cartofului dulce cu puţin ulei vegetal (măsline, avocado etc.) contribuie la creşterea absorbţiei betacarotenului în organism, deoarece este un nutriment solubil în grăsimi.

Totuşi, această legumă conţine oxalaţi, iar o cantitate prea mare poate duce la formarea pietrelor la rinichi. Prin urmare, dacă suferi de pietre la rinichi sau eşti predispus de a le dezvolta, cere înainte sfatul medicului tău. În funcţie de modul în care sunt preparaţi cartofii dulci, aceştia pot avea un indice glicemic moderat sau mare. Când vine vorba despre prăjit sau copt, valorile indicelui glicemic sunt ridicate, în timp ce fierberea, de cel puţin 30 de minute, dă o valoare a indicelui glicemic scăzută spre medie.

Cartofi dulci: reţete

Gnocchi din cartofi dulci 

2 shutterstock 134824451 1 jpg jpeg

Ingrediente Pentru paste:

  • 500 cartofi dulci
  • 300 g făină albă, plus 2-3 linguri pentru tapetat
  • 2 ouă
  • 1 linguriţă sare
  • 1 lingură unt

Pentru sos:

  • 100 g spanac proaspăt
  • 50 g rucola
  • 2 căţei de usturoi
  • 100 g parmezan ras
  • 80 ml smântână pentru gătit (32% grăsime)
  • 1 lingură unt
  • sare, după gust

Preîncălzeşti cuptorul la 200 °C. Înţepi cartofii din loc în loc cu o furculiţă, îi transferi într-o tavă cu hârtie de copt, şi laşi la cuptor 40 de minute, apoi dai deoparte. După ce s-au răcorit, scobeşti miezul cartofilor într-un bol mai larg şi îl pasezi până obţii un piure.

Adaugi ouăle, făina, sarea şi amesteci până obţii un aluat omogen. Tai bila de aluat în patru părţi egale. Tapetezi suprafaţa de lucru cu restul de făină şi rulezi o bucată de aluat până ce fâşia capătă o grosime de 2 cm. Tai bucăţele de un centimetru, pe care le presezi uşor cu dinţii unei furculiţe, pentru a le da forma de gnocchi.

Fierbi pastele în apă clocotită cu sare până se ridică la suprafaţă, apoi le scurgi într-o strecurătoare, pui untul, cât sunt încă fierbinţi, şi amesteci.

Într-un blender, mixezi spanacul şi rucola spălate până obţii o pastă. Topeşti untul într-o tigaie şi sotezi usturoiul dat prin răzătoarea mică 1 minut, la foc mic. Adaugi piureul de spanac, parmezanul ras, sare, după gust, şi omogenizezi. Torni smântâna lichidă şi mai ţii pe foc 2 minute, amestecând ocazional. Serveşti pastele calde, cu sosul de spanac şi decorezi după imaginaţie.

Tartă cu cartofi dulci

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 100 g unt (82% grăsime)
  • 1 gălbenuş
  • 180 g făină
  • 1 lingură apă rece
  • 1 praf de sare

Pentru umplutură:

  • 2 cartofi dulci medii
  • 200 g zahăr tos sau brun
  • 250 ml smântână lichidă pentru frişcă
  • 1 lingură amidon
  • 3 ouă
  • 1 linguriţă esenţă de vanilie
  • ½ linguriţă scorţişoară
  • 1 praf de sare

Pentru bezea:

  • 2 albusuri
  • 120 g zahăr pudră
  • ½ linguriţă zeamă de lămâie 

Frămânţi untul rece cu făina şi cu praful de sare, apoi adaugi gălbenuşul şi apa rece. Când aluatul e omogen, îi dai forma unei bile, îl înfăşori în folie alimentară şi îl dai la frigider o oră.

Întinzi o foaie de aluat cu grosimea de 4-5 mm şi o aşezi într-o formă de tartă, inclusiv pe pereţi, apoi îndepărtezi surplusul şi o dai din nou la rece.

Între timp, pui cartofii la fiert în apă, cât să-i acopere. După ce dau în clocot, mai ţii pe foc mic încă 14-15 minute până s-au înmuiat, apoi îi scurgi şi îi laşi la răcorit.

Într-un bol mai mare, pasezi miezul cartofilor până obţii un piure şi adaugi restul ingredientelor: smântâna lichidă, zahărul, ouăle, amidonul, esenţa de vanilie, sarea şi scorţişoara. Cu un mixer de mână, amesteci compoziţia până la omogenizare.

O torni peste aluat şi dai tava la cuptorul preîncălzit la 180 °C, 20 de minute, apoi la 150 °C, 35-40 de minute. Laşi la răcorit, apoi o dai la frigider peste noapte.

Pentru bezea, mixezi albuşurile spumă şi adaugi treptat zahărul pudră. Când bezeaua e tare şi lucioasă, torni zeama de lămâie şi mai mixezi un minut. O pui într-un poş şi decorezi tarta. Dacă doreşti, poţi carameliza bezeaua 2-3 minute, în cuptor sau cu o torţă.

FOTO Shutterstock



Recente

paine masline shutterstock 2094964810 jpg
coperta click pofta buna jpg
gadgeturi jpg
shaorma shutterstock 2066565668 jpg
flori de salcâm shutterstock 1444110374 jpg
supa crema sparabghel shutterstock 1452134936 jpg
turta jpg
tort83 jpg
tort8 png
inghetata jpg
prajitura biscuiti crema jpeg
1 3 retete de prajituri rapide si simple jpg jpeg
briose jpg
tort jpg
pachetele primavara shutterstock 375803530 jpg
inghetata shutterstock 72762541 jpg
tort mimosa shutterstock 1041498505 jpg
socată shutterstock 284938835 jpg
doboș tort shutterstock 213934210 jpg
morcovi frunze shutterstock 1986995588 jpg