Chutney de mere şi pere

Poţi asocia chutney-ul cu diferite brânzeturi sau o poţi servi lângă preparate din carne de pui sau de miel. Delicios!
Ingrediente
- 4 mere acrişoare
- 4 pere mai tari
- 200 g zahăr brun
- 3 cm rădăcină ghimbir
- coaja rasă de la 1 portocală bio
- 100 ml apă
- 50 ml oţet
- 1 praf de sare
- 2-3 cuişoare
- 1 anason stelat
Mod de preparare
Cureţi merele şi perele de coajă, de cotoare şi de seminţe, apoi le tai cubuleţe. Le fierbi, pe rând, în apă clocotită, până se înmoaie puţin, apoi le laşi la scurs într-o sită. Într-o cratiţă, pui la fiert apa cu zahărul brun, sarea, cuişoarele şi anasonul stelat. Laşi pe foc 10-12 minute, până se îngroaşă puţin siropul, apoi adaugi fructele, ghimbirul dat prin răzătoarea mică, coaja rasă de portocală şi oţetul. Laşi să fiarbă la foc mic, amestecând încontinuu, până scade şi se îngroaşă. Scoţi anasonul stelat, pui chutney-ul în borcane sterilizate şi îl păstrezi la frigider.
FOTO Shutterstock.com
Încearcă şi reţeta de Dulceaţă de ceapă roşie şi smochine
Dulceaţă de ceapă roşie şi smochine
