Cotlete de porc cu ceapă şi mere caramelizate

Combinaţia de fructe şi carne este delicioasă. În acest caz, merele se potrivesc perfect cu carnea de porc, deoarece aciditatea acestor fructe reduce grăsimea din carne. Rezultatul: un savuros preparat dulceag-acrişor.
Un măr, de mărime medie (180 g) are 95 de calorii, 25 g de carbohidraţi, 4 g de fibre, 14% din doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina C, 6% din DZR de potasiu, 5% din DZR de vitamina K, plus alte vitamine precum A, E, B1, B2 şi B6 şi minerale (mangan, cupru).
Datorită substanţelor nutritive şi a flavonoidelor (cu proprietăţi puternic antioxidante), mai multe cercetări sugerează o posibilă legătură între consumul de mere şi pierderea în greutate, menţinerea sănătăţii inimii, a sistemului osos şi a creierului, reducerea riscului de apariţie a diabetului de tip 2 şi a bolilor canceroase. Este bine să le măncăm cu coajă, deoarece descojirea îndepărtează o mare parte din fibre şi majoritatea flavonoidelor
Ingrediente
4 cotlete de porc fără os
2 mere, după preferinţă
1 ceapă roşie mare
½ linguriţă scorţişoară pudră
1 linguriţă paprică pudră
1 linguriţă boia iute
1 linguriţă salvie uscată
1 lingură zahăr brun, opţional
4-5 crenguţe rozmarin
2 linguri unt
sare
piper
1Condimentezi carnea de porc cu sare şi piper, după gust. Încingi o lingură de unt într-o tigaie şi prăjeşti carnea 4-5 minute pe fiecare parte, la foc mic, până capătă o crustă aurie. Dai cotletele deoparte.
În aceeaşi tigaie, pui restul de unt şi sotezi ceapa tăiată julien împreună cu merele tăiate felii, scorţişoara, paprica, boiaua iute, salvia uscată, rozmarinul, sarea şi piperul după gust şi, dacă doreşti, cu zahărul brun. Amesteci şi laşi la foc mic până ce merele s-au caramelizat, iar ceapa s-a înmuiat. Ulterior, transferi carnea şi mai dai tigaia 10 minute la cuptor, la foc mediu.
Serveşti preparatul cald şi îl decorezi după imaginaţie.
FOTO Shutterstock