Găluşte cu sos de ciuperci şi piept de pui

Chicken breasts in chanterelle cream sauce jpeg

Ai aici un fel principal mai deosebit, ca să-ţi surprinzi familia.

De ce ai nevoie ca să găteşti găluşte cu sos de ciuperci şi piept de pui:

1 piept de pui dezosat sare piper Pentru găluşte 2 ouă 6 linguri griş 3 linguri ulei 1 praf de sare Pentru sosul de ciuperci 500 g ciuperci 400 g smântână 1 polonic supă de legume 1 lingură făină ulei sare

Cum prepari găluşte cu sos de ciuperci şi piept de pui:

Pentru început, condimentezi pieptul de pui şi-l aşezi pe o tavă cu hârtie de copt. Îl acoperi cu folie de aluminiu şi-l dai la

cuptor, la 180 °C timp de 35 de minute. În ultimele 5-7 minute, scoţi folia de aluminiu pentru a se rumeni uşor.

Pentru găluşte, separi gălbenuşurile de albuşuri. Freci gălbenuşurile cu sarea şi le dai deoparte. Separat, baţi albuşurile spumă. Amesteci gălbenuşurile cu albuşurile, adaugi uleiul şi grişul. Amesteci uşor, de sus în jos, ca să obţii o compoziţie pufoasă şi o laşi deoparte 15 minute, ca să se umfle grişul. Pui o oală cu apă şi sare la fiert. Din aluat formezi cu lingura biluţe, le dai drumul în apa clocotită. Fierbi găluştele 10 minute. La fierbere, ele cresc în volum de 3 ori.

speli ciupercile, le feliezi dacă este cazul şi le pui la foc mic într-o tigaie cu puţin ulei. După

5 minute, adaugi amestecul de smântână cu făină şi supa de legume. Potriveşti de sare. Laşi sosul să fiarbă 20 de minute, la

foc mic. Pieptul de pui îl feliezi şi-l serveşti cu găluşte şi sos de ciuperci cu smântână.