Gogoşi pufoase de post

Chiar dacă ţii pot, chiar dacă nu, aceste gogoşi pufoase, uşoare, bine rumenite, pudrate cu zahăr şi ornate cu dulceaţă vor deveni rapid preferatele tale.
Ingrediente
- 500 g făină
- 80 ml ulei
- 200 ml apă
- 20 g drojdie proaspătă (sau 1 plic drojdie uscată)
- ½ lingurită sare
- 3 linguri zahăr tos
- coaja rasă de la 1 lămâie bio
- ulei, pentru prăjit
- 1 borcan dulceaţă de vişine sau după preferinţă
- zahăr pudră, pentru decor
Într-un vas, amesteci făina, drojdia dizolvată în în apa călduţă, zahărul tos, sarea şi coaja rasă de lămâie. Frămânţi şi încorporezi treptat uleiul. Laşi la dospit, într-un loc călduţ, până îşi dublează volumul.
Pe o suprafaţă acoperită cu făină, întinzi coca într-o foaie cu grosimea de 1 cm şi foloseşti un pahar pentru a tăia aluatul. După ce ai decupat gogoşile, le laşi din nou la dospit 15 minute, pe suprafaţa de lucru, înainte de a le pune la prăjit.
Prăjeşti gogoşile în baie de ulei, având grijă să nu aglomerezi tigaia. Le laşi câte 2 minute pe fiecare parte, până ce capătă o culoare aurie.
Le scoţi pe un şerveţel pentru a absorbi surplusul de ulei. Le serveşti decorate cu zahăr pudră şi cu dulceaţă de vişine.
FOTO: Shutterstock