Piept de pui şi ananas la grătar cu arome tropicale

Nu ştim unde ţi-ai programat concediul pentru vara aceasta, dar merită să încerci aceste arome cu gust de vacanţă pe care ţi le propunem mai jos. Aşadar, iată varianta light a unui meniu reuşit de vară:
Ingrediente
1 kg piept de pui dezosat şi tăiat bucăţi 2 linguri zahăr brun 1 lingură usturoi, pisat 2 linguri ulei de măsline 2 linguri suc de ananas sucul de la o jumătate de lămâie 1 ananas, curăţat şi tăiat felii jumătate cană sos
Pentru sos
100 ml sos soia
sucul de la 2 portocale
2 linguriţe miere
2 linguriţe ulei de susan
1 linguriţă ghimbir praf
1/2 linguriţă seminţe de muştar măcinate
1 lingură seminţe susan
2 cepe verzi tocate mărunt
Mod de preparare
Începe prin a prepara sosul, amestecând toate ingredientele şi lăsându-l câteva ore la frigider. Apoi, iei o jumătate de cană de sos şi o amesteci cu zahărul brun, usturoiul, uleiul de măsline, sucul de ananas şi cel de lămâie. Obţii astfel o marinată pe care o vei turna peste bucăţile de pui aşezate într-un bol mare. Amesteci de câteva ori pentru ca bucăţile de carne să fie îmbibate cu marinată şi apoi le laşi la frigider pentru 4-5 ore.
Odată ce puiul este marinat, încinge grătarul. Îl ungi cu puţin ulei şi apoi aşezi bucăţile de pui. Le laşi să se facă 5-7 minute pe fiecare parte, fără a le lăsa să se ardă. Apoi aşezi feliile de ananas pe care le laşi să se facă 2-3 minute pe fiecare parte.
sursa: fitfoodiefinds.com