Prăjitură cu bulion: retetă veche

1 shutterstock 185738093 jpg jpeg

Deşi asocierea dintre bulion şi un desert poate să pară ciudată, această prăjitură este absolut delicioasă. Bunicile noastre o preparau des, iar acest deliciu nu trebuie lăsat să se piardă.

Ingrediente

Pentru foi:

15 linguri ulei

15 linguri suc de roşii

9 linguri zahăr

1 linguriţă de bicarbonat de sodiu

1 kilogram făină

½ linguriţă sare

Pentru cremă:

1 l lapte

200 g unt

150 g griş

200 g zahăr

1 esenţă vanilie

400 g gem, după preferinţă

zahăr pudră, pentru decor

Mixezi zahărul, uleiul şi sucul de roşii până obţii o compoziţie aerată. Adaugi în 3 tranşe făina amestecată cu bicarbonatul şi sarea. Omogenizezi şi frămânţi uşor aluatul, apoi îl împarţi în patru bucăţi egale.

Întinzi patru foi, pe care le aşezi pe hârtie de copt şi le coci pe dosul tăvii de aragaz, la 180° C, 7-8 minute. Le laşi la răcit.

Pentru cremă, pui la fiert laptele cu zahărul şi esenţa de vanilie, apoi adaugi grişul în ploaie şi amesteci constant. Fierbi până ce se îngroaşă compoziţia şi laşi la răcit. Mixezi untul moale până devine spumă, apoi îl încorporezi în crema de griş. Asamblezi prăjitura în tava de aragaz: o foaie, jumătate din cremă, a doua foaie, un strat de gem, a treia foaie, restul de cremă şi închei cu o foaie. Acoperi cu folie alimentară şi laşi prăjitură 12-16 ore înainte de a o servi. Decorezi cu zahăr pudră.

FOTO Shutterstock