Pulpe de pui la cuptor, cu legume şi condimente

Reţeta pe care ţi-o prezentăm este foarte simplă: trebuie doar să aşezi carnea de pui şi legumele tăiate într-o tavă şi să o dai la cuptor. Aşa obţii o mâncare delicioasă, fără prea mare efort. Iar ca să îţi fie mai uşor să cureţi tava, pune un strat de hârtie de copt.
Ingrediente
Pentru marinată
1 linguriţă sare grunjoasă ½ linguriţă ceapă pudră ½ linguriţă oregano uscat ½ linguriţă busuioc uscat ¼ linguriţă cimbru ½ linguriţă zahăr 1 praf de piper negru măcinat 1 căţel de usturoi, pisat 3 linguri ulei de măsline 2 linguri oţet din vin
Pentru tava cu carne şi legume
ulei pentru uns tava
8 pulpe de pui dezosate, fără pieliţă şi fără grăsime
½ linguriţă sare grunjoasă
350 g dovlecei, tăiaţi cubuleţe
3 morcovi, curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe
1 ardei gras roşu, tăiat cubuleţe
1 ardei gras galben, tăiat cubuleţe
1 ceapă roşie, tăiată bucăţi mari
pătrunjel tocat, pentru servire
Mod de preparare
Preîncălzeşti cuptorul la foc mare. Ungi una sau două tăvi adânci cu puţin ulei sau foloseşti (dacă vrei) hârtie de copt. Aranjezi grătarele cuptorului pe centru şi în partea de jos.
Combini condimentele italieneşti într-un bol mare. Condimentezi carnea cu o jumătate de linguriţă de sare, apoi o aşezi în bolul mare cu condimentele, împreună cu dovleceii, morcovii, ardei graşi şi ceapa roşie. Amesteci bine ingredientele, astfel încât să se acopere uniform cu sosul. Laşi carnea şi legumele la marinat 30 de minute sau peste noapte.
Aranjezi totul pe tava sau tăvile pregătite în prealabil şi aşezi ingredientele într-un singur strat. Ai grijă ca legumele şi carnea de pui să nu se atingă. Dai tăvile la cuptorul încins 20 de minute. Întorci carnea de pui şi legumele şi mai laşi la cuptor 10 minute, până se rumenesc frumos. La final, toci pătrunjelul şi serveşti mâncarea caldă.
Sursa + foto: skinnytaste.com
Cele mai bune pulpe de pui la cuptor
Cele mai bune pulpe de pui la cuptor
Pulpe cu cartofi la cuptor, cu sos cremos de parmezan
Pulpe cu cartofi la cuptor, cu sos cremos de parmezan
Pulpe de pui la grătar cu bere şi usturoi
Pulpe de pui la grătar cu bere şi usturoi