Quiche cu dovleac şi brânză gouda

O tartă sărată care poate fi atât un aperitiv, cât şi o gustare sau un fel principal săţios, alături de o salată. Bună şi caldă, şi rece.
Ingrediente
Pentru aluat:
100 g unt (82 % grăsime)
1 ou
200 g făină
1 praf de sare
Pentru umplutură:
200 g dovleac
3 ouă
1 lingură ulei de măsline
300 ml smântână lichidă pentru gătit (20% grăsime)
150 g gouda (emmentaler, caşcaval etc.)
sare
piper
1 linguriţă boia dulce
½ linguriţă usturoi granulat
Frămânţi untul rece, tăiat cubuleţe, cu făina şi cu praful de sare, apoi adaugi oul. Când aluatul e omogen, îi dai forma unei bile, îl înfăşori în folie alimentară şi îl pui în frigider o oră.
Întinzi o foaie de aluat cu grosimea de jumătate de centimetru şi o aşezi într-o formă de tartă, inclusiv pe pereţi, apoi îndepărtezi surplusul şi o dai din nou la rece, 15 minute.
Tai cubuleţe dovleacul, îl pui într-un bol, torni uleiul de măsline, adaugi boiaua dulce, usturoiul granulat, condimentezi cu sare şi piper, după gust, apoi îl pui într-o tavă cu hârtie de copt. Îl coci 20 de minute, la foc mediu, până se înmoaie, şi îl dai deoparte.
Baţi ouăle, apoi încorporezi smântâna lichidă şi asezonezi cu sare şi piper. 5Scoţi forma din frigider şi torni amestecul de ouă. Presari cubuleţele de dovleac, apoi brânza gouda dată prin răzătoarea mare. Dai quiche-ul la cuptor, la 180 °C, 45-55 de minute.
FOTO Shutterstock