Reţetă simplă şi delicioasă de vinete coapte

1 vinete jpg jpeg

Toamna este sezonul în care te poţi bucura cu uşurinţă de legume proaspete, motiv pentru care îţi propunem să încerci această reţetă simplă şi delicioasă de vinete coapte.

Ingrediente necesare:

- trei vinete mari, negre - cinci căţei de usturoi - pătrunjel şi mărar proaspăt - două linguri de ulei de măsline extravirgin - sare şi piper, după gust - oregano

Mod de preparare:

Spală vinetele bine, iar apoi îndepărtează-le codiţele şi taie-le în jumătăţi.

Taie vinetele sub formă de secţiuni oblice incomplete, de ambele părţi, astfel încât să se formeze nişte romburi.

Asezonează vinetele cu sare, piper negru măcinat, dar şi alte condimente. Ai grijă să le freci bine, pentru ca mirodeniile să pătrundă printre secţiuni.

Aşează vinetele u pulpa în jos pe o tavă unsă cu ulei.

Introdu tava în cuptorul preîncălzit până la 200°C şi coaceţi vinetele pe parcursul a 15-20 minute.

Între timp, pregăteşte dressing-ul pentru vinete. Amestecă mărarul tocat mărunt, cu usturoiul trecut prin presa şi câteva linguri de ulei. Amestecă totul şi lasă să se pătrundă aromele.

.Scoate vinetele din cuptor şi întoarce-le atent cu pulpa în sus. Toarnă uleiul aromat pe ele, astfel încât acesta să pătrundă prin secţiuni. Lasă vinetele la cuptor încă zece minute.

Serveşte vinetele coapte imediat.

Extra tips: Poţi să pui peste vinete şi pătrunjel, busuioc, mentă sau chiar roşii, în funcţie de preferinţă. Cu siguranţă vor ieşi delicioase. 

Poftă bună! 



Recente

zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg
copil mancare sanatoasa shutterstock 376928611 jpg
salata de vinete shutterstock 1789607375 jpg
afinata shutterstock 1163799046 jpg
tarator supa de iaurt cu castraveti shutterstock 685307626 jpg
cirese 1 advertorial jpeg
panna cotta caise shutterstock 288283781 jpg
plachie de pește shutterstock 529239796 jpg
salata roșii shutterstock 529472086 jpg
choux crema vanilieshutterstock 2007938618 jpg
ardei umpluti de post shutterstock 394395796 jpg
gomboti caise shutterstock 1751983160 jpg
banane chia iaurt shutterstock 2068588889 jpg
salata vinete baba ganoush shutterstock 216063574 jpg
pandispan fructe shutterstock 200600648 jpg
pepene shutterstock 296391284 jpg
copii gatind jpg
ciorba de burta shutterstock 475445284 jpg
alimente dieta shutterstock 1033829701 jpg
crumble shutterstock 140363161 jpg