Supă de ceapă cu bacon FOTO

Îţi propun azi o delicatesă din bucătăria franţuzească, o supă de ceapă cu bacon. Prepar-o în patru paşi simpli, iar rezultatul va fi de-a dreptul excepţional. Dacă vrei, poţi folosi la supă unt în loc de ulei. Pentru mai multă savoare, toarnă supa de ceapă cu bacon în câte boluri vrei, pune crutoanele, peste ele adaugă câteva felii de parmezan tăiate fin şi dă-le la cuptor 20 de minute.
Supă de ceapă cu bacon - Ingrediente (8 porţii)
4 cepe 200 g bacon 50 ml ulei 2 l supă de pui sau de vită cimbru sare 2 foi de dafin piper negru boabe 1 baghetă franţuzească 60 g brânză telemea
Supă de ceapă cu bacon - Mod de preparare
Tai ceapa şi baconul fâşii şi le pui la foc într-o oală încinsă cu ulei. Le laşi să se rumenească şi amesteci din când în când.

Adaugi în oală supa, boabele de piper negru, foile de dafin, cimbrul, sarea şi laşi la foc mediu 30 de minute.

Tai bagheta felii şi le pui într-o tigaie sau o tavă termorezistentă.

Razi brânza peste feliile de pâine şi le dai la cuptorul preîncălzit câteva minute, până se topeşte brânza. Le serveşti împreună cu supa de ceapă.
