Ruladă cu blat de migdale

1 profimedia 0014138289 jpg jpeg

Migdalele sunt considerate un superaliment, fie că le mănânci ca atare, fie că le foloseşti în diferite deserturi. Descoperă-le într-o ruladă aromată, în care dulceaţa cremei contrastează cu gustul acrişor al magiunului.;

  • Porții: 1 ruladă
  • Timp total: 1 h
  • Pregătire: 10 min
  • Gătire: 50 min
  • Categorie: deserturi, rulade

Ingrediente

Pentru blat

● 100 g migdale

● 25 g făină

● 2 ouă

● 2 albuşuri

● 120 g zahăr

● 20 g unt topit

Pentru cremă

● 200 g unt

● 120 g zahăr

● 300 ml smântână dulce

● 30 g făină

● 1 ou

● 1 plic zahăr vanilat

● 150 g magiun

Pentru decor

● 50 g fulgi de cocos

Mod de preparare

Pentru cremă, amesteci oul cu zahărul şi le pui pe foc. La primele semne că încep să fiarbă, adaugi făina şi laşi la foc mic. Când încep să dea în clocot, pui smântâna şi zahărul

vanilat. Amesteci până se îngroaşă, o iei de pe foc, o baţi cu mixerul şi o laşi la răcit. Separat, mixezi untul moale până devine pufos, apoi adaugi crema şi continui să mixezi. Crema obţinută o dai la frigider.

Pentru blat, dai migdalele prin blender până devin făinoase, apoi le combini cu făina. Freci ouăle cu 100 g de zahăr. Separat, baţi albuşurile spumă cu 20 g de zahăr. Amesteci cele  două compoziţii cu o lingură de lemn, cu mişcări uşoare, apoi încorporezi migdalele. Torni untul călduţ şi amesteci.

Răstorni aluatul într-o tavă tapetată şi coci 12-15 minute, la 180 °C. Scoţi foaia de ruladă din cuptor, o transferi pe un prosop umed şi o rulezi. După 10 minute o derulezi, o întinzi şi o ungi cu magiun, apoi cu crema de vanilie şi o rulezi din nou. Acoperi rulada cu cremă de vanilie şi fulgi de cocos.

FOTO: Profimedia